Cel mai rapid din lume: Nissan GT-R de la AMS – peste 2.000 CP

Autor: Andrei Ştirbu 24 iul. 2015 Tuning auto

În momentul în care am găsit cel mai rapid Nissan GT-R din Europa, am menţionat şi bestia celor de la AMS Performance, botezată Alpha Omega GTR, care se lăuda cu un timp de sfert de milă de doar 7,7 secunde.

Ei bine, ceea ce vezi mai jos este acelaşi Alpha Omega GTR, doar că optimizat pentru a fi şi mai eficient. AMS Performance tocmai a anunţat că maşina lor traversează primii 400 de metri, cu start de pe loc, în 7,48 secunde, la o viteză de 308,75 km/h. Aceste cifre îl fac (din nou) cel mai rapid GT-R creat vreodată.

Am vrea să spunem că acesta este maximul pe care îl poate oferi GT-R-ul de peste 2.000 de cai-putere de la AMS, însă am fost tentaţi să spunem asta şi data anterioară când am vorbit despre el. După cum ei înşişi spun, „unii se întreabă «Ce urmează?». Adevărul este că nu ştim, dar să nu te gândeşti că ai văzut tot ce se putea de la Omega”.

În cazul acesta, nu mai bine scot băieţii „Omega” din numele maşinii, ca să nu ne inducă în eroare? Căci povestea pare să nu aibă sfârşit.

(ştiai că maşina cu acceleraţia cea mai rapidă din lume este una electrică?)


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide